Lista produse Low Glycemic Index. Pagina 1

Lista produselor Low Glycemic Index de pe Farmacia Ortomoleculara.Ro [296]

Low Glycemic Index

„Un obiectiv foarte important pentru menținerea sănătății și greutății pe termen lung este înlocuirea alimentelor care aduc tradițional glucide cu Indice Glicemic Mare și Mediu cu variantele lor cu Indice Glicemic Scăzut. Măsurarea Indicelui Glicemic al unui aliment este o metodă prin care se poate determina viteza cu care este absorbită glucoza din acel aliment din tubul digestiv in sânge si cum este modificată curba in timp, curba glicemiei. Astfel, cu cat IG este mai mare, cu atât alimentul respectiv va da creșteri și scăderi mai rapide și mai importante ale glicemiei. Invers, cu cît IG este mai mic, cu atât va influența mai puțin creșterile și scaderile glicemiei, tinzând să pastreze de-a lungul timpului un nivel glicemic constant, mult mai favorabil organismului. In viziunea mea, care este putin diferita de cea „oficială” consider ca fiind mare, un I.G peste 70. Câteva dintre alimentele uzuale cu I.G. Mare sunt: berea, glucoza, cartofii prăjiți/ copti , mierea, făina alba de grâu și cea integrală de țară, zahărul, pesmeții și biscuiții, pizza, pastele normale, dulcețurile îndulcite cu zahăr sau sirop de glucoză. Alimentele cu I.G Mediu sunt considerate cele care au I.G între 50 și 70. Câteva exempe uzuale: cartofii fierți în coajă, pâinea și biscuiții integrali, mango, orezul basmati. Alimentele cu I.G Mic sunt cele care au I.G între 25 și 50. Câteva exemple uzuale: orez brun integral, bulgur fiert si supa de bulgur, suc de grepfruit fără niciun adaos, sucul de mere de gradină fară niciun adaos, ananasul proaspăt, pâinea integrală și neagră germană, fasolea roșie, alba si verde fierte, prunele uscate, musli fără gluten, laptele de ovaz, de migdale, de soia, pastele și pâinea cu teff.1 Alimente cu I. G foarte scazut, între 1 si 25. Exemple: afine, nuci cajou neprajite, ciocolata neagra, boabele de cacao, semințele germinate de linte verde, semințele germinate de fasole mungo, semințele germinate de quinoa, semințele germinate de orez brun japonez Hatsuga Genmai, mugurii de soia și fasole mungo, produse fierte de soia de buna calitate (spaghete, tagliatelle, etc), ceapă, salatele verzi, ciupercile, cruciferele (varza, conopida, brocolli), siropurile de agava (în special cele cu indicația dietetica Low Glycemic Index), mai multe legume și verdețuri, avocado, măslinele. Sunt două lucruri foarte importante de remarcat: - există alimente cu indice glicemic zero (brânza, iaurtul, peștele, carnea de vita, ouale, maioneza făcută acasă). Atenție! și acestea, chiar neconținând glucide importante, forțează mai mult sau mai puțin pancreasul. „Campionul” în supraturarea pancreasului este iaurul (cu un indice insulinemic de pana la 128, asemanator cu cel al ciocolatei normale!). - există multe observații clinice (numeroase aparținându-mi) care ne sugerează că variantele de alimente fără gluten au un răsunet mai redus asupra spolierii pancreasului de resurse funcționale în sinteza de insulină. Eu încă nu cunosc mecanismul, dar am vazut efectele! Unii spun că glutenul conține o hemaglutinină care ar inhiba tranzitoriu acțiunea insulinei ceea ce conduce la creșterea importantă a eliberarii pancreatice de insulină pentru a obține același efect ca și în lipsa glutenului." Dr. Albu Horatiu 2013 Bibliografie Selectiva Sindromul Metabolic. Camelia Diaconu. Bucuresti – Ed. Medicala, 2011. Imunoslabirea: scaderea in greutate tinand seama de intolerantele noastre alimentare si de controlul glicemie. Dominique Rueff. Bucuresti - Ed. Spandugino, 2013. Ghid practic pentru Diabetici. Masuri preventive, tratamente, alimentatie corecta. Yves Mallette. Bucuresti – Ed. Humanitas, 2009. Indicele Glicemic. Concept-cheie in Dieta Montignac. Michel Montignac. Bucuresti – Ed. Litera International, 2009. Dieta cu Incarcatura Glicemica. Program pentru de 7 zile pentru slabire rapida. Nigel Denby. Bucuresti – Ed. Litera International, 2011.

 
 
 
 
 
 
 
Poza Matcha BIO - LEBENSBAUM - 30g -14 %