Zaharuri esențiale?! Așa ceva...

Imagine articol
Share

Zaharuri esențiale?! Așa ceva...

Avem de ceva timp Glicobiologia, acea disciplină care studiază structura moleculară, funcțiile biologice ale zaharidelor libere sau integrate în alte molecule de tip glicoproteinic, glicolipidic, peptidoglicanic, etc., precum și integrarea tuturor acestora în biologia celulară a diverselor celule sănătoase sau bolnave. Și această Glicobiologie a devenit deja o ramură a științelor moleculare cu răsunet atât în identificarea bio-markerilor specifici anumitor stări fiziologice sau de boală cât și în anumite tentative de tratament dietetic, nutrițional sau medical.

 

 

Zaharuri esențiale?! Așa ceva...

 

Sunteți surprinși! Si eu am fost! Ei...cum poate fi un zahar esențial?! Doar tot auzim, DECI ȘTIM, cum că zaharurile sunt un adevărat pericol pentru dinți, frumusețe, tinerețe, sănătate și mai ales siluetă...

 

Ba mai mult, auzim de la televizor (de la nutriționiștii foarte prezenți “pe sticlă“) și iarăși “DECI ȘTIM“, cum că dietele foarte sărace în glucide sunt extrem de bune și sănătoase! Ele sunt atât de bine primite de marele public și în consecință, propăvăduite de atâția nutriționiști sub diverse denumiri care de care mai savante (diete hiperproteice, ketogenice, hipoglucidice, low-carb, etc, etc. ori cu diverse substantive proprii) încât, zău nu știu, de ce Dumnezeu ne-a dat iar Natura ne-a confirmat și selecționat ca ființe având ca și “combustibili universali“ glucidele simple... Posibil sa fi greșit? Mă-ndoiesc!

 

Eu ce pot să spun?! Și mai ales în dorința mea de lipsă de vizibilitate media! Păi, pot spune multe pentru cei care caută să pătrundă către adevăr și extrem de puțin pentru aceia cărora le place să audă noțiuni light, dar frumos împachetate și ușor de cumpărat. In esență, pot spune multe pentru ascultătorul atent...

Astfel, din punctul meu de vedere, dietele cu conținut mult redus sau chiar foarte sărace în hidrocarbonați pot fi, punctual, utile. Urmate pe perioade relativ scurte, în condiții bine determinate pot ameliora vizibil excesul ponderal și drept consecință, sănătatea individului. Însă chiar și atunci trebuiesc privite cu mare atentie! Și voi arăt mai jos de ce cred aceasta chiar dacă alții au cu totul alte opinii.

Sunt doar câteva patologiile care necesită cu adevărat restricții la glucide. Printre cele mai frecvente aș enumera starea prediabetică, sindromul metabolic, diabetul zaharat I și II, anumite deficiențe enzimatice și nu în ultimul rând cancerele. Dar în aceste patologii cu excepția cancerului nu este vorba de o restricționare a tuturor glucidelor ci doar a anumitora!

 

Dar de ce nu sunt pentru restricție glucidică îndelungată sau drastică!? Si pentru ca, micsorându-le aportul sau eliminându-le, vom aduce o carență clară de GLUCIDE ESENȚIALE! Cum glucide esențiale?!

 

Atunci când este vorba de nutrienți, regula este să îi definim ca și “esențiali“ pe aceia dintre ei care sunt absolut necesari organismului dar care nu pot fi sintetizați de acesta și – în consecință – trebuiesc aportați din exterior, în mod normal prin alimentație. Aproape oricare profesionist din domeniul sănătății cunoaște mai mult sau mai puțin despre cei 10 aminoacizi esențiali (arginină, fenilalanină, histidină, izoleucină, leucină, lizină, metionină, treonină, triptofan, valină), despre cei 2 acizi grași esențiali (alpha-linoleic și alpha linolenic) și despre vitamine și minerale - încearcând ca în conformitate cu ale sale cunoștiinte să nu producă carențe sau să le echilibreze pe cele existente. Nu același lucru se poate spune și despre glucidele esențiale. Acestea reprezintă pentru mulți un adevărat mister!

 

Avem de ceva timp Glicobiologia, acea disciplină care studiază structura moleculară, funcțiile biologice ale zaharidelor libere sau integrate în alte molecule de tip glicoproteinic, glicolipidic, peptidoglicanic, etc., precum și integrarea tuturor acestora în biologia celulară a diverselor celule sănătoase sau bolnave. Și această Glicobiologie a devenit deja o ramură a științelor moleculare cu răsunet atât în identificarea bio-markerilor specifici anumitor stări fiziologice sau de boală cât și în anumite tentative de tratament dietetic, nutrițional sau medical. Ea se ocupa foarte putin sau chiar deloc de modalitățile în care zaharurile sunt utilizate ca și substrat energetic!

 

Zaharurile esențiale sunt aportate pe cale alimentară fie însoțind alte glucide fie făcând parte din alți compuși și sunt în număr de 8! Nici mai multe, nici mai puține dar cu importanță aparte deoarece ORGANISMUL UMAN ARE ABSOLUTA NEVOIE DE NEVOIE DE ELE PE TERMEN LUNG DAR NU LE POATE PRODUCE decat cu eforturi mari, tot mai mari in conditiile vietii actuale, plătind costuri biologice importante. Acestea sunt:

  • Glucoza – cel mai comun dar și cel mai “hulit“ zahar. Este monozaharidul bazal și-i esențial pentru funcționarea optimă a organismului pe termen lung. ACESTA NU-L POATE PRODUCE decat în cantități mici dar este extrem de abundent și facil de găsit în natură, de unde îl luăm sub formă simplă din fructe și din miere sau sub cea complexă din glicogen, amidon și chiar celuloză (unele ființe înzestrate cu sistemul enzimatic necesar). Celulele eucariote (acelea din care suntem și noi construiți) utilizează fosforilarea oxidativă a glucozei ca și calea energogenetică fundamentală deoarece “arzând glucoză“ ele obțin energie cu randament maxim, plătind costuri biologice (degenerând / îmbătrânind) cât mai puțin. O putem considera “combustibilul universal“.Glucoza are o soră “neesențială“ care se numește fructoză și care nu este de neglijat ca și substrat energogenetic atunci cand nu-i putem oferi organismului glucoză. Glucoza este considerata esentiala pentru organism deoarece – chiar daca energetic poate fi înlocuită cu alte substarturi – de la ea și de la galactoză se pot sintetiza celelalte monozaharide esențiale dacă acestea nu vin prin aport alimentar. Oare cât ne-om descurca fără ea pe termen lung?

 

  • Galactoza - o luăm mai frecvent din zahăr și lapte (lactoza fiind o uniune între o molecula de glucoză și una de galactoză). Pe lîngă rolul de substrat energogenetic mai ales pana la anumite varste, mai are și alte proprietați mai nou descrise și printre care, nu cele mai puțin de luat în seamă, sunt participarea la refacerea leziunilor de orice fel și de reglarea absorbției intestinale a calciului. Galactoza este considerată și ea esențială pentru anumite etape ale organismului uman  deoarece – chiar dacă energetic poate fi înlocuită cu alte substarturi – de la ea și de la glucoză se pot sintetiza celelalte monozaharide esențiale dacă acestea nu vin prin aport alimentar. Oare cât și mai ales cum ne-om descurca fără ea în alimentație mai ales la începutul vieții?

 

  • Fucoza – o hexoză oarecum asemănătoare glucozei ce ne parvine la început din laptele matern iar mai apoi din consumul anumitor leguminoase și alge în al căror perete celular abundă. Pe lângă rol energogenetic, acest zahar intervine în reglarea imunității și în sinteza moleculelor cu efecte antiinflamatorii și antialgice. Vine fie din alimentație fie – atunci când aliméntele n-o conțin – este sintetizată în mod obligatoriu din glucoză sau galactoză cu costuri biologice importante. Oare cât ne-om descurca fără ea în alimentație?

 

  • Manoza – un zahar simplu ce ne parvine ca și parte a polizaharidelor consumate din regnul vegetal sau a glicoproteinelor din cel animal. Și ea are alte roluri importante pe lângă cel energetic. Și anume, în reconstrucția țesuturilor lezate, în reglarea imunității și în menținerea sterilă a tractului urinar, împiedicându-i colonizarea cu Coli. Vine fie din alimentație fie – atunci când aliméntele n-o conțin – este sintetizata in mod obligatoriu din glucoză sau galactoză cu costuri biologice importante.  Oare cât ne-om descurca fără ea în alimentație?

 

  • Xiloza – zahar extrem de abundent în regnul vegetal. Nu-i cunoaștem nici pe departe funcțiile. Știm bine că aproximativ jumătate din cea absorbită intestinal se excretă neutilizată prin urină. Acest fapt se și folosește ca și tehnică de laborator în studiul problemelor de absorbție intestinală, însă cu celaltă jumătate nu știm exact ce se întâmplă, dar credem că-i exclus ca ea să aibe doar rol energogenetic. Și credem aceasta deoarece atunci când lipsește din alimentație tot mai gasim urme excretate în urina, deci ea este sintetizată în mod obligatoriu. Și tot din glucoză sau galactoză și tot cu costuri biologice importante.  Oare cât ne-om descurca fără ea în alimentație? Aici chiar că nu prea știu!

 

  • N-acetil-glucozamina – derivatul aminat al glucozei care sub formă polimerică se găsește în crusta insectelor și crustaceelor marine, în pereții celulari ai fungilor și bacteriilor și în țesutul conjunctiv al animalelor superioare (unde participă la construcția acidului hialuronic) și a sfingozinei din peretele tuturor celulelor. Deci, pe lângă potențiala funcție energogenetică, NAG este și “cărămida bazală“ constantă în construcția colagenului și cartilajelor, mai participă și la sistemul molecular de diferențiere a grupelor sangvine, în recunoașterea și adezivitatea dintre celule dar și la comunicarea chimică intercelulară. Vine din alimentație iar atunci când lipsește – este sintetizata în mod obligatoriu din glucoză cu costuri biologice importante. Oare cât ne-om descurca fără ea în alimentație?

 

  • N-acetil-galactozamina – tot zahar aminat ca și precedentul și care este antigen terminal caracteristic celor cu grup sangvin A. Pe lîngă această funcție moleculară, mai intervine și în glicozilarea anumitor proteine structurale și funcționale precum și în construcția și funcționarea unor sisteme de semnalizare intercelulară. Vine și prin alimentație iar atunci când lipsește sau este insuficientă, este sintetizată în mod obligatoriu din glucoză cu costuri biologice importante. Oare ne-om descurca fără ea în alimentație?

 

  • Acid-N-acetilneuroaminic – zahar aminat care are și rolul de a fi prezent în mucusul secretat de membrane și care previne invazia infecțioasă dar care mai are și funcția de mediator la nivelul superior al sitemului nervos central. Vine și prin alimentație iar atunci când lipsește sau este insuficient, este sintetizat în mod obligatoriu din glucoză cu costuri biologice importante. Oare ne-om descurca fără cel din alimentație?

 

Chiar din minimalista înșiruire de funcții de mai sus ne dăm seama că unele dintre glucide, pe lângă funcția energogenetică pe care o pot îndeplini la nevoie, au și altele ce pot fi considerate funcții esențiale. Dacă suntem de acord ca au de îndeplinit și astfel de funcții ce ne facem cu aceste glucide care nu pot fi sintetizate în organism decât cu prețuri biologice foarte mari și ca atare, firesc ar fi ca pe termen lung, să trebuiescă neapărat să fie aduse prin alimentație? Ce ne facem în condițiile unei diete cu restricție importantă la glucide?

 

Eu aș spune că ÎN LIPSA APORTULUI ALIMENTAR, LOCUSURILE LOR PLASICE SAU FUNCȚIONALE DESCRISE MAI SUS VOR RĂMÂNE VACANTE ȘI NEOCUPATE dacă celulele – consumîndu-și din resurse biologice importante – n-ar reuși oarecum să le producă! Și astfel, săracele celule și prin extenso, săracul organism va încerca să compenseze lipsurile dar numai plătind în contrapartidă costurile biologice conexe, ceea ce-l va uza mult mai rapid. El va trebui sa-si facă rost de glucoză, construind-o din alte substraturi iar mai apoi din glucoză să întreprindă sute de reacții chimice ”costisitoare” pentru a-și produce , obligat de nevoie, aceste zaharuri denumite esențiale. De...în viață totul se plătește!

Ce-i totuși de făcut? Să luăm suplimente nutriționale cu zaharuri esențiale pe toată perioada dietelor cu restricție mare la glucide? Eu spun că nu-i cazul! Cel puțin teoretic, o persoană sănătoasă care urmează o dietă relativ completă și echilibrată ar trebui să nu facă carențe de nimic. Dar oare alimentele extrem de disponibile, de tip supermarket, recunoscute ca fiind spoliate din punct de vedere micronutrițional ne ajută către o dietă echilibrată? Oare?! Darămite atunci când la sfatul diverșilor “cunoscători“ acea dietă cu alimente de supermarket așa cum or fi ele, o mai și dezechilibrăm împingând-o către un hipeproteinemism sau ketogenism extrem!

 

Bun, și cum văd eu soluția!? Gândesc că dacă există o afecțiune în care este incriminat un dismetabolism al unui glucid (exemplu – glucoza în diabetul zharat), atunci reduceți-l drastic pe acela dar nu și pe toate celelalte. În mod practic mă mai gândesc la faptul că, deși existând și unele mici excepții (iar cancerul este una dintre ele), nu prea ar trebui reduse glucidele pe termen lung sub un minim de 30 - 35 % din rația energetică zilnică la nici-un pacient. Ba chiar și atunci să o facem cu mare atenție deoarece, mai devreme sau mai târziu, organismul va avea de achitat factura...și toți ne dorim ca acest decont să fie cât mai departe împins în timp.

 

Păi de ce să “plătim“ pentru faptul că nu mâncăm și glucide? Pentru simplul motiv că, pe de o parte – la fel ca și în cazul altor micronutrienți sau nutrienți – insuficiența sau absența pe perioade mai lungi conduce la carențe pe care organismul trebuie sa le înlocuiască într-un fel sau altul, iar pe de cealaltă parte, glucidele în totalitatea lor – dar mai ales glucoza și oarecum hexozele înrudite foarte apropiat cu ea (fructoza, galactoza, etc.) – sunt cele mai “puțin costisitoare“ substraturi energogenetice pentru celulele noastre. Celelalte, precum grăsimile și mai ales proteinele, nu ne favorizează bunăstarea celulară și sunt utilizate în acest scop doar ca și soluții de rezervă (comună în cazul grăsimilor și excepțională în cel al proteinelor).

 

Chiar începând cu lucrări din anii ’60, cercetătorul japonez Yoshnori Oshumi ne arată că în anumite condiții, celulele își distrug și apoi reciclează o parte a propriului conținut. Mai târziu, tot el ne-a sugerat faptul că la nivelul organismului uman se pot obține astfel de condiții în urma posturilor scurte, de maxim 3 – 5 zile in care persoana primeste aproximativ un sfert din necesarul energetic, dar numai printr-o alimentație săracă în grăsimi și proteine dar cu calorii provenite din anumiți carbohidrați simpli. Târziu, la începutul anilor ’90, același Y. Oshumi a descoperit 15 gene cu implicare esențială în autofagie și reciclare celulară.

 

Mai mult, conform Harpers Biochemistry – una dintre cele mai importante tratate de biochimie – în ediția  din 1996, în capitolul 56 au fost denumiți pentru prima oară ca și “esențiali“ pentru funcționarea organismului cele 8 zaharuri enumerate mai sus, cu sursă de proveniență principală alimentația și secundară, de necesitate, sinteza endocelulară...Astfe, toate mamiferele trebuie să facă într-un fel sau altul rost de acești “gliconutrienți“ pentru ca respectivele organisme să funcționeze adecvat pe termen cât mai îndelungat. Astfel, conform autorilor Harpers Biochemistry, aceste 8 zaharuri simple se pot alătura celor 72 minerale, 26 vitamine, aminoacizilor și acizilor grași esențiali ca și importanță. Acele organisme ce nu aportă sau nu-și pot sintetiza aceste forme de “gliconutrienți“ vor dezvolta în timp diverse tipuri de patologii. Iar sinteza lor pare a fi extrem de “scumpă“ pentru celulă.

Spre exemplu, pentru a-l creea din glucoză pe primul membru al înșiruirii de mai sus - FUCOZA – o celulă pune în mișcare un proces biochimic ce prezintă nu mai puțin de 34 de etape. Foarte multe dintre acestea sunt condiționate de prezența și calitatea unor enzime specifice la randul lor dependente de mulți micronutrienți, precum și de cantități importante de energie. În condițiile vieții actuale (nivel de stress in continuă creștere, expunere la tot mai multe xenobiotice, spolierea micronutriționala a alimentelor uzuale) se discută tot mai frecvent de o scădere a capacității celulare de a-și sintetiza aceste glicoforme pornind de la glucoză și galactoză la fel cum se discută și despre alte sinteze care necesită enzime dependente de anumite nivele de micronutrienti (vedeți conversia ALA în DHA). Această diminuare a capacităților de sinteză celulară conduce în timp, în lipsa aportului exterior complet și constant, la deteriorări funcționale și mai apoi structurale celulare. În această idee, aceste zaharuri considerate tot mai mult ca și “esențiale“ trebuiesc aduse de cele mai multe ori prin alimentație chiar dacă – riguros d.p.d.v științific – termenul de “nutrient esențial“ se utilizează pentru nutrienții care sunt necesari dar nu pot fi produși în organism iar cel de “nutrient semi-esențial“ pentru cei care pot fi produși doar în anumite condiții.

Apropos: mai nou, știm din biologia moleculară a cancerului că celulele acestuia își doresc mai presus de orice să evite apoptoza (propria moarte programată genetic). Pentru aceasta își dezvoltă mai multe mecanisme printre care si cel de a eviat cu obstinație utilizarea energogenetică a grăsimilor (beta-oxidarea acizilor grași este rută metabolică prohibită în celulele neoplazice) precum și restricționarea de la consumul energogenetic al altor aminoacizi (componenți ai proteinelor) cu excepția glutaminei și acidului glutamic. Păi mă întreb eu: dacă natura a și clasificat aceste mecanisme de obținere a energiei ca fiind contrare dorinței de prelungire a vieții celulare și le utilizează doar ca metodă accesorie (în cazul grăsimilor) sau ca soluție de avarie (în cazul proteinelor) DE CE UNII DINTRE MEDICI ȘI NUTRIȚIONIȘTI ÎNCEARCĂ SĂ LE PROPĂVĂDUIASCĂ PENTRU FI UTILIZATE PE TERMEN ÎNDELUNGAT ȘI BUNE DE INTEGRAT ÎNTR-UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS? Se pare că simplul faptul cum că aduc o scădere relativ rapidă în greutate în timp ce pacientul consumă niste alimente considerate gustoase în cultura noastră culinară este un bun motiv! COMERCIAL ESTE TRĂZNET!

 

Cum menținerea sănătății este o soluție personală, fiecare pacient va alege cum dorește!

 

Dr. Albu Horatiu

 

Bibliografie și surse:

BOWMAN B A, RUSELL R. M. (eds): Presente Kowledge in Nutrition. (8ª ed), Ed ILSI Press, 2001.
BRODY T.: Nutritional Biochemistry. (2ª ed), Academic Press, San Diego, 1999.
CHOW C. K.: Fatty Acids in Foods and their Health Implications. Dekker, Nueva York, 1992.
FLETA J.: Oligoelementos y Vitaminas en Alimentación Infantil. Ed. Prensas Universitarias, Zaragoza, 1997.

GARCES J.L: Tambien existen azucares esenciales. D.Salud. 176, Madrid, 2014.

HICKS L. L.: Bioquímica. MacGraw-Hill Interamericana, Méjico, 2001.
WILDMAN, REC. MEDEIROS, DM: Advanced Human Nutrition. CDC Press, 2000.

 

 

Adauga comentariul tau

Pentru detalii privind stocarea si prelucrarea datelor cu caracter personal, vezi detalii.